SEAQUALcurăță oceanele de plastic și produce textile eco
SEAQUAL™ înseamnă textile eco de înaltă calitate realizate din materie primă 100% reciclată, din deșeuri de plastic. Și nu din orice deșeuri, ci din cele 8 milioane de tone de plastic aruncate anual în mări și oceane.
În fiecare an se aruncă în oceane între 8 și 12 milioane de tone de plastic, afectând dezastruos viața din mediul acvatic și punând în pericol supraviețuirea a numeroase specii. Pentru a stopa degradarea ecosistemului, puternic șubrezit deja, a fost inițiat proiectul SEAQUAL™. Acesta și-a luat angajamentul să curețe oceanele de plastic și alte deșeuri care otrăvesc planeta. Cheia succesului unei astfel de inițiative este o strânsă colaborare, pe toate nivelurile. Astăzi există deja o rețea, în creștere, de pescari implicați în proiect. Plasticul preluat cu năvoadele lor este colectat, urmând a fi reciclat în materiale de bună calitate.
SEAQUAL INITIATIVE vizează o schimbare de atitudine
Acești pescari fac parte din platforma SEAQUAL INITIATIVE care leagă comunități de ONG-uri, oameni de afaceri și guverne, într-un program axat pe reducerea deșeurilor din plastic. Programul aduce valoarea gunoiului recuperat din mediu. Odată ajuns la centre specializate de reciclare, este sortat și apoi transformat, treptat, în materie primă 100% reciclată, de foarte bună calitate, pentru textile și confecții. Le găsiți și la noi pe site.
Acesta este doar începutul SEAQUAL INITIATIVE vizează, în scurt timp, o schimbare de atitudine în masă, în ceea ce privește sustenabilitatea. Programul de recuperare a deșeurilor de plastic din mediu pe care îl dezvoltă, va fi folosit în întreaga lume, implicând toate ramurile industriei. Se va urmări transformarea acestor resurse de materie primă în produse uzuale de foarte bună calitate. Vom putea alege produse certificate SEAQUAL™ de la producători, lideri de piață din toate segmentele economiei.
Deja SEAQUAL™ este prezent și în industria auto: noul model Fiat 500 Hybrid are scaunele din față îmbrăcate în material țesut din SEAQUAL® YARN, fire produse prin tehnologia SEAQUAL™.
Alegând cu toții materialele și confecțiile reciclate, contribuim la oprirea degradării ecosistemului. Împreună putem contribui la reducerea deșeurilor din plastic. Împreună putem ajuta lumea să aleagă un viitor sustenabil.
SEAQUAL INITIATIVE în cifre
- Se estimează că s-au colectat 600 de tone de deșeuri de plastic din oceane;
- 99 de tone de gunoi colectat din oceane a fost transformat în materie primă SEAQUAL® YARN;
- Companii și ateliere din 46 de țări folosesc materie primă SEAQUAL® YARN produsă prin eforturile SEAQUAL INITIATIVE.