5 decembrie - Ziua Mondială a Solului

 

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), sărbătorește în fiecare an, la 5 decembrie, solurile sănătoase. Ziua Mondială a Solului trage un semnal de alarmă pentru un viitor sigur al alimentelor. Tema din 2020 este „Păstrați solul în viață, protejați biodiversitatea solului”. Acesta este un îndemn pentru noi toți, să ne concentrăm atenția asupra “lucrătorilor” de sub pământ și să-i ocrotim.

 

Un sfert din biodiversitatea planetei trăiește în sol

 

De la bacteriile microscopice,  la milipede  sau râme, există mai multe creaturi vii într-o singură linguriță de sol sănătos, decât sunt oameni pe Pământ. Toate aceste organisme contribuie la procese indispensabile vieții pe Terra. Susținerea creșterii plantelor, stocarea carbonului și reducerea poluării  solului depind de ele. Reprezintă un sfert din biodiversitatea planetei. Dar managementul nesustenabil al solului afectează viața subterană. Trebuie să luăm măsuri pentru a proteja biodiversitatea solului!

Pământul bun și sănătos produce alimente mai hrănitoare și mai sigure, iar 95% din hrana noastră provine din sol.  În plus solul este o adevărată farmacie. Aproape toate antibioticele pe care le luăm pentru a ne ajuta să luptăm împotriva infecțiilor au fost făcute folosind microorganisme din sol.

 

De ce 5 decembrie?

 

Ca o recunoștere a ingeniozității regelui thailandez Bhumibol Adulyadej în rezolvarea diferitelor probleme ale solului,   Uniunea Internațională a Științelor Solului (IUSS) a propus ca 5 decembrie, ziua sa de naștere, să fie declarată  Ziua Mondială a Solului. Inițiativa a avut loc în 2002, în cadrul celui  de-al XVII-lea Congres Mondial de Științe ale Solului, desfășurat la Bangkok, în august 2002. Ziua Mondială a Solului a fost aniversată oficial pentru prima oară pe 5 decembrie 2014.

Onorând preocuparea moharhului thailandez de a promova știința solului și a conservării resurselor solului, după moartea sa, în octombrie 2016, Ziua Mondială a Solului a fost încă o dată recunoscută oficial de către Adunarea Generală a ONU.   

Posted on 2020-12-05 Eco știre 0 1157

Leave a CommentLeave a Reply

You must be logged in to post a comment.
Prev
Next